FACEBOOK stârnește ÎNGRIJORĂRI în Comisia de Apărare. Ce spune ministrul Carmen Dan despre problema conturilor FALSE care postează AMENINȚĂRI ARMATE la adresa politicienilor

FACEBOOK stârnește ÎNGRIJORĂRI în Comisia de Apărare. Ce spune ministrul Carmen Dan despre problema conturilor FALSE care postează AMENINȚĂRI ARMATE la adresa politicienilor
Publicat: 25/09/2018, 17:58
Actualizat: 25/03/2019, 20:07

„Din informațiile care circulă pe diverse rețele aflăm că au existat 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală în timp ce noi facem tot felul de legislații referitoare la combaterea terorismuui, la spălarea banilor. Paralel există aceste conturi, 140.000 de conturi care nu au niciun control. Tot pe Facebook, pe aceste conturi, nu știu dacă sunt reale sau nu apar tot felul de amenințări, incitare la tot felul de agresiuni, apar indivizi care se pozează cu pistoale, cu puști și vroiam să vă întreb, serviciile de specialitate ale MAI acționează în vreun fel?” a declarat Liviu Brăiloiu în Comisia de Apărare a Senatului.

Acesta i-a adresat ministrului de Interne o întrebare cu privire la necesitatea modificării legislației.

„Că de altfel de la Direcția Arme, Muniție, Explozivi la o anumită inițiativă a mea în ceea ce privea numărul cartușelor deținute în mod legal de un deținător legal de armă am avut o poziție foarte dură, dar vreau să știu dacă acel serviciu se sesizează când diverși indivizi se pozează pe Facebook și amenință politicieni, cetățeni, cu armele? Credeți că se impune necesitatea unei legislații care să reglementeze și aceste rețele sociale în sensul de a controla conținutul lor?”, a întrebat Liviu Brăiloiu.

Carmen Dan a admis că legislația actuală „nu acoperă toate aceste aspecte: „cred că este absolut necesar să facem o evaluare în așa fel încât să acoperim cadrul juridic pentru a putea fi pregătiți să luăm măsuri serioase împotriva tuturor aspectelor pe care dumneavoastră le-ați enunțat. Da, persoane cunoscute sunt în atenția structurilor de ordine publică și cele de cele mai multe ori fac obiectul unor dosare penale însă de aici până la a preîntâmpina toate aceste aspecte inclusiv cele menționate de dumneavoastră referitoare la modul în care ne exprimăm și modul în care se amenință în spațiul online”.

Mesaje prin care protestatarii erau îndemnați să fure pistoalele jandarmilor

„Mesaje și de genul îndemnului de a lua armele de la brâu jandarmilor și de a-i împușca în cap. Eu cred că analiza trebuie una serioasă și făcută nu numai la nivelul MAI ci a tuturor celorlalte instituții care intră în sfera de siguranță, inclusiv la nivelul societății civile. Este un demers pe care noi avem disponibilitatea să îl facem”, a mai spus Carmen Dan.

Carmen Dan vrea și schimbarea legii privind adunările publice, astfel încât organziarea protestelor să fie făcută după niște reguli clare, în condițiile în care, în ultimii doi ani au avut loc sute de mitinguri neautorizate.

500 de milioane de conturi false, închise la începutul lui 2018

S-a confirmat în numeroase situații că există ferme de conturi de Facebook în Rusia, Statele Unite și nu numai, menite să influențeze opinia publică prin propagarea unor mesaje radicale la scară largă.

În raportul anual al Facebook există multe informații interesante. Printre ele, s-au strecurat și detalii referitoare la conturile dublate. ,,În cel de-al patrulea trimestru din 2017, estimăm că numărul conturilor duplicate ar reprezenta aproximativ 10% din totalul utilizatorilor activi în fiecare lună”, se arată în raportul Facebook.

Având în vedere că Facebook are peste două miliarde de utilizatori activi la nivel global, cifra indică peste 200 de milioane de conturi false încă active. Unele dintre ele sunt conturi pentru animale de companie, iar altele sunt conturi aferente unor afaceri care au fost clasificate greșit. Cele mai mult însă, sunt malițioase, iar inginerii lui Mark Zuckerberg nu sunt foarte eficienți la a le filtra.

Compania a anunțat în martie că a blocat 583 de milioane de conturi false în primele trei luni ale anului, la scurt timp după ce acestea au fost înregistrate.

Majoritatea conturilor false închise au fost detectate cu ajutorul algoritmilor de inteligență artificială, care au prins acțiunile dubioase la doar câteva minute după înregistrare. În aceeași perioadă, Facebook a blocat aproape 837 de milioane de postări „spam” și a atașat un avertisment sau eliminat 30 de milioane de postări care conțineau violență explicită, propagandă teroristă sau mesaje rasiste.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?